Tehnica minciunii sau a sincerității

Aceasta tema de discuție apare invariabil, mai devreme sau mai târziu, în studiul discursului public.

Actorul este definit de publicul larg ca un profesionist al minciunii. Din punctul nostru de vedere, al actorilor profesioniști, va putem confirma ca unii dintre noi rămân la nivelul de imitare a emoțiilor, adică mint. Alții au tehnica de a recrea actul emoțional la fiecare reprezentație, născând în public aprecierea sincerității. Totuși, teatrul e o ficțiune, ceva ce nu este determinat natural. Adevăr sau minciuna? Actul teatral este arta, nu pretinde a fi documentar, reality sau alte fragmente înregistrate din viata reala.

Cat de asemănător este fenomenul public speaking de arta teatrala?

– Mesajul textual este conceput sau măcar schițat înaintea comunicării lui.

– Nu totdeauna, dar și în teatru convenția poate permite comunicarea directa cu publicul.

– Scopul actului teatral este comunicarea unei povesti, realizând o reprezentare a ei. Spre deosebire, în public speaking, povestea este comunicata de orator.

– Actorul își lasă propriile probleme într-o zonă de umbră și uită pe parcursul reprezentației de ele, preluând cu sinceritate problemele personajului ca și cum ar fi ale lui insuși. Oare oratorul nu ar trebui să facă la fel? Sa nu lase sa se vada propriile probleme? Si cine nu le are?! Nu ar trebui sa vedem un om preocupat si implicat in „povestea” pe care ne-o expune ca si cum i-ar face placere sa ne vada si sa ne vorbeasca, ca si cum ar stapani perfect subiectul, ca si cum altceva mai bun nu ar avea de facut atunci, ca si cum ar fi interesat si preocupat de problemele noastre?! Raspunsul este DA, asa ar trebui.

Cele doua moduri de comunicare seamana mult că discursul public trebui asimilat artei teatrale.

Succesul comunicării este sinceritatea, iar profesioniștii comunicării, fie actori fie public speakeri studiază tehnica sincerității controlate, un concept diferit fundamental de minciună.

Vă doresc sinceritate în cuvinte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.