Enter your keyword

Expresivitatea unei povești – copilărie târzie

Expresivitatea unei povești – copilărie târzie

Expresivitatea unei povești – copilărie târzie

Cine nu are astm, nu știe senzația de neputință pe care ți-o dă această boală. Auzi cum îți șuieră greu respirația și cauți cu disperare să ți se liniștească bătăile puternice ale inimii.

Nu știu cum, mama, profesoară de sport, pasionată de meseria ei, avea o carte de yoga. Era ciudată ilustrația de pe copertă. Un bărbat îmbrăcat în ie, în poziție de lotus.Yoga Am luat-o și am citit-o pe nerăsuflate. Era o întâmplare ruptă de contextul atât de comunist de atunci. Se vorbea în carte despre energie, meditație, sau alte concepte ”foarte necomuniste”.

Am citit pe nerăsuflate cartea. Greu de crezut acum, ca am 90 de kg, dar am stat în toate pozițiile descrise acolo. Mi-am pus picioarele pe după cap și am stat în mâini, am stat în cap în timp ce țineam picioarele în lotus, am făcut ”vălurele” cu mușchii abdominali și multe alte scamatorii. Eram tare slab, foarte slab și groaznic de plictisit, așa că mi-am găsit de lucru.

M-a pasionat capitolul de respirație.

Descriau acolo acea respirație care îti controlează bătăile inimii. Ceva cu controlul diafragmului, cu inspir din abdomen. Era un mod de a respira care te putea duce, conform celor spuse în carte, într-o stare de meditație profundă. În jumătate de oră într-o astfel de stare, scria acolo, te puteai odihni la fel ca după un somn de opt ore.

Un lucru foarte clar pe care mi-l amintesc e o schemă de respirație. Inspir, retenție, expir, și tot așa. O folosesc și acum, cu mare succes, la studiul respirației în cursurile de expresivitate.

Despre respirație și voce circulă cele mai ciudate povești pe post de ”reguli sacre” în zona de training de comunicare.

Nu mai vorbesc de teoriile de respirație din zona de ”operă”. Am auzit o căciulă de variante, care mai de care mai poetică și plină de metafore. Asta m-a determinat, mai târziu, să încerc să le explic pe înțelesul oricui.

Scria să îți imaginezi niște valuri care urcă dinspre picioare spre cap, și despre o senzație de crampă musculară atunci când îți relaxai musculatura. Trebuia să îți simți fiecare mușchi greu, ca de plumb. Asta îmi ieșea. Restul, nu. Nu mi-a ieșit niciodată chestia cu meditația. Ani și ani am căutat acel semn că există ceva mai mult decăt ceea ce se vede. Era o vreme în care credința, spiritualitatea și altele asemenea erau teme tabu. Dădea bine să fii ateu. Dacă nu se vede, nu există. Eram ateu prin educație, dar mai ales, așa cum am să constat mai târziu, din lipsă de variante. Mă atrăgea ideea că ar mai fi și altceva în afara materialului, iar acea carte mi-a deschis măcar curiozitatea. Dar voi reveni și la tema asta mai târziu.

Cert este că am reușit. după ceva trudă, să îmi dozez expirul, să controlez fluxul de aer, în așa fel încât senzația provocată de astm să se diminueze suficient de mult cât să pot adormi. De dimineață o luam de la capăt.

Am perseverat cu studiul respirației. Eram atât de slab, încât respirația abdominală nu era deranjantă vizual. Pentru cine nu știe, respirația abdominală este cea în care se umflă burta. Cel mai bine se observă la un copil care doarme.

Greu de crezut, însă la un moment dat am simțit cum reușesc să-mi influențez ritmul inimii. Reușeam cumva să potolesc năvala bătăilor spre un ritm calm. Toate astea i le turnam, după școală, lui Coco, prietenul și eternul meu coleg de bancă. Eram tare mândru de mine. Și el părea la fel.

Nici un comentariu

Post a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.