Enter your keyword

Urgent, casting!

Urgent, casting!

Urgent, casting!

Știu că v-ar plăcea să jucați teatru. E natural și emoțional sănătos. Dar nu știți cât de mult seamană viața cu teatrul! Pomenesc adeseori unele asemănări în cursul de Expresivitate a Vorbirii.

Acum vă propun una din aceste asemănări pe care nu cred că am adus-o vreodată în discuție.

Înainte totuși de a face asta, avertizez că nu recomand lectura celor cu stomacul prea slab sau orgoliul prea mare. Dezvoltarea personală are nevoie de sinceritate totală. Deci!

E casting în teatru. Se fac distribuțiile în spectacole importante. Dacă vorbim despre un teatru dramatic, castingul ține cont de personalitatea actorului și de cum arată, adică de ”emploi”-ul actorului. Într-un teatru liric, pe lângă toate astea se ține mai ales cont de categoria vocală căreia aparții. Ăsta e motivul pentru care atâția supraponderali (ce amabil am fost?!) joacă Ducele sau Gilda, că doar Pavarotti nu era vreun ginerică iar Joan Southerland vreo sexoasă.

În fine. Ca să mă fac mai bine înțeles am să vă povestesc ce spunea deseori Dem Rădulescu, profesorul meu de actorie de până în decembrie 89.

Își dorea enorm să joace Hamlet sau oricum, altceva în afară de comedie. Își dorea ceva serios, dramatic. Voia să zguduie de gânduri și de plâns publicul, așa cum îl făcea să se zguduie și să plângă de râs. Se simțea provocat să facă ceva ”contre-emploi”, adică un personaj în totală discrepanță cu aparența și personalitatea Domniei Sale.

Era ditamai profesorul și monstru sacru în teatru și film. Acțiunea se întâmpla în ’89 toamna. Vorbea extrem de serios, însă noi, loazele ucenice în ale actoriei eram leșinați de râs. ”Bibanu” era un geniu al comediei.

Circula și legenda întâmplării cu Birlic la înmormântarea mamei sale.

În sinceră suferință, Birlic stârnea involuntare hohote de râs în jurul său. Blestemul geniului.

Eh, ăsta e ”emploi”-ul de teatru. Provocarea constă în a verifica existența acestui concept și în viața reală.

Revenind la castingul nostru, voi ce personaj credeți că ați primi?

Că ne place sau nu, e posibil să îl ratăm pe Hamlet, prințul Danemarcei sau pe Prospero, magul pustietății și e foarte probabil să îl primim pe Caliban, sălbaticul genetic răutăcios, vreun zugrav, un taximetrist sau cine mai știe ce. Stați liniștiți. Chiar și dintre actorii profesioniști autohtoni, cu greu găsești un Prinț. Îmi aduc aminte că în UNATC, după Dem Rădulescu, Alexandru Repan a fost cel care m-a încurajat să joc ”prinți”: Romeo, Idiotul (nu râdeți!!), adică o galerie de eroi nobili, destul de sexy, inteligenți, rafinați, adică exact ce nu eram eu 😀

Cultura actuală a poporului român ne face să fim mai atrași mai mult de Bobonete, Celentano, Firicel etc decât de Hamlet. Ne plac miștocăreala, mititeii cu muștar și bere la pet, mânca-ți-aș, pă, mă, bă, vorbim prea tare, nu ne ascultăm, și ni se pare ”rroma-nian cool” să ne purtăm ca atare. Facem atâta mișto, că nu mai distingem succesele de succesuri.

Acesta e motivul pentru care unele doamne arată ca ”de sarmale” când se aranjează pentru un eveniment mai deosebit și calcă cu stângăcie în pantofii cu toc prea înalt, aduse de spate într-un echilibru instabil sub buclele ce au dat și stilul sus-pomenit.

Acesta e motivul pentru care costumul stă pe unii bărbați ca pe gard, de parcă ar fi de pomană, creionând personajul camionagiului pus la patru ace.

Stilul nu e punctul forte al românilor. Ne-au fost distruse modelele. Moștenirile culturale sunt greu de ”spălat” sau ascuns, în ciuda ML-ului din care ar coborâ. Dar nu imposibil.

Ok, asta suntem. Din această cultură fac și eu parte. Și eu am aratat ca prins de pe Dâmbovița când am pus prima dată fracul pe mine. Că eu am pus fracul pe mine înaintea costumului. Și, bă, mânca-ți-aș, eram din aceeași reclamă cu meseriași.

Am fost obligat să-mi fac rapid curățenie în stilistica personală, să pot fi credibil în costum, smoking sau frac în spectacolele fastuoase de operetă sau operă. Evident, norocul meu a fost că o mare parte a carierei mele a fost să joc comedie.

Nu a durat mult. Dacă raportăm la timpul cosmic. 25 de ani? Abia de curând m-a părăsit sentimentul că arăt ca un portar la un hotel de cinci stele, sentimentul că am intrat fraudulos într-un mediu care îmi este cultural superior.

Nu e nevoie să treacă atâta timp și pentru voi. Puteți beneficia de concluziile pe care le-am pus în metoda de Expresivitate a Vorbirii. Nu e simplu și nu e ușor să privești adânc în interiorul tău. Cei puternici vor totuși să facă acest drum de la Cerșetor la Prinț.

Vestea bună pentru oricare dintre noi este că putem visa la un rol din ce în ce mai aproape de ”Casa Regală” a brandului personal. Ține de ce citești, ce vorbești, ce simți dar și ce exprimi.

Vă urez să luați castingul pentru Julieta, Romeo, Ofelia, Hamlet, Prospero. Lăsați-le altora gloria unor personaje ca Gutuie, Fundulea, Subțirelu, Blându, Botișor.

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

De William Shakespeare

SCENA  2

Atena. Casa meşterului Gutuie. Intră Gutuie, Blînău, Fundulea, Flaut, Botiţor şi Subţirelu

GUTUIE

S-a adunat toată trupa ?

FUNDULEA

Mai bine-ai striga după listă, unul cîte unul.

GUTUIE

Uite, aici sînt trecuţi toţi actorii din Atena pe care i-am crezut vrednici să joace la nunta ducelui şi-a ducesei.

FUNDULEA

Înainte de toate, bunule Peter Gutuie, spune-ne cuprin­sul piesei, pe urmă citeşte numele actorilor şi apoi să luăm o hotărîre.

GUTUIE

Ei bine, piesa se cheamă Prea trista comedie şi tragica moarte a lui Pyram şi-a Thisbeei lui.

FUNDULEA

Pe cinstea mea, e o piesă grozavă şi foarte veselă. Acum, Gutuie dragă, strigă-i pe actori după listă. Meşterilor, staţi la locurile voastre.

GUTUIE

Răspundeţi cînd vă strig ! Nick Fundulea, ţesătorul.

FUNDULEA

Aici ! Spune-mi ce rol mi-ai pregătit, şi mergi mai departe.

GUTUIE

Tu, Nick Fundulea, o să-l joci pe Pyram.

FUNDULEA

Cine-i, Pyram ăsta ? Un tiran sau un amorez ?

GUTUIE

Un amorez care se omoară într-un chip foarte vitejesc.

FUNDULEA

Pentru asta o să fie nevoie de cîteva lacrimi. Dacă îmi daţi mie rolul, publicul va trebui să-şi păzească bine ochii. O să stârnesc  adevărate   furtuni, o să  mă  tîngui tocmai cum trebuie. Da’ plăcerea mea a mai mare sînt tot rolurile de tirani.

Pot să-l joc grozav pe Hercule ; sau să mă vedeţi în rolul lui Rupe-Pisică, se cutremură pămîntul, nu altceva.

Stîncile-nfuriate,

Ploile-nspumate

Rupe-vor lăcate,

Porţi de închisoare

Fibus să se-ntarte

Strălucind departe,

Veşnic o să poarte

Soarta schimbătoare.

Ce minunate erau astea ! Ei, acum strigă-i pe ceilalţi. Astea sânt lucruri făcute pentru Hercule, pentru un tiran,un amorez e mai plîngăreţ.

Nici un comentariu

Post a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.