CONCLUZIA

Ce ar mai fi și concluzia, că doar am avut înțelegerea?

Înțelegerea este un mecanism rațional. Am pus cap la cap informațiile, am înțeles cine este și ce vrea omul din fața noastră. Am mai înțeles dacă ceea ce ne povestește ne satisface sau nu o necesitate reală și concretă și reacționăm emoțional. E un mecanism pe care puțini îl controlează. Fără să am vreo certitudine, cred că doar cei antrenați să bată poligraful pot împiedica reacția emoțională.

Reacția emoțională poate fi de multe feluri, de la entuziasm, bucurie, speranță, calm, înduioșare la furie, frustrare, indignare, frică sau plictiseală. Axa afectelor merge dintr-o extremă a bucuriei dată de certitudinea sau speranța că viața noastră va fi mai bună, prin indiferență până la furie, tristețe sau frustrare la percepția unei amenințări la adresa bunăstării și siguranței noastre.

Toate aceste stări au calitatea de a naște în noi o anumită energie. La propriu, o amenințare ne poate aduce atâta energie că suntem în stare să facem lucruri de neimaginat în mod normal.

Sentimentele sau emoțiile sunt modul nostru de a ne energiza.

Concluzia de care vă vorbesc conține reacția emoțională ce generează (sau nu) energia ce ne face să acționăm în modul sugerat de povestea pe care am ascultat-o. Concluzia este echivalentul motivării și este efectul puterii de convingere.

Asta e tot? Nu am vreo statistică a numărului de concluzii prin care trecem zilnic. Cred că sunt sute. Ascultăm zeci de oameni și după fiecare interacțiune cu ei tragem o concluzie. Deci, concluzia unui discurs este finalul e ceva? Dacă a fost un discurs lipsit de motivație, da. A fost finalul acelei posibile povești. Dacă nu, povestea continuă dincolo de limitele discursului sau discuției noastre.

Vă invit să ascultați cel de-al patrulea episod din 4 pași pe drumul conectării în public speaking!

ÎNȚELEGEREA – conectarea în public speaking

Înțelegerea este pasul firesc după identificare. Imaginați-vă că ați deschis o cutie de lego. Primul lucru ar fi să identificați bucățile de lego cu ceva din experiența voastră. Bucăți pătrate, rotunde sau altele de forme cunoscute sau nu.

Următorul pas este să vedem cum le îmbinăm, în așa fel încât rezultatul să aibă un sens. Așa facem și cu cuvintele, gesturile, expresiile faciale sau cu inflexiunile vocii. Le combinăm în așa fel încât să aibă un înțeles. Vrem să știm ce intenție are cel din fața noastră. Este în folosul nostru, nu este? Este o amenințare, nu este?

Avem nevoie să înțelegem dacă cel care se intersectează cu noi ne împlinesc sau nu necesitățile.

Pentru a se simți parte din povestea noastră, pentru a se conecta cu noi, oamenii din auditoriu au nevoie să înțeleagă intenția și povestea noastră. Intenția și povestea sunt informații complementare, deci într-o oarecare măsură diferite.

Cuvintele sunt o sursă de informație ce trebuie înțeleasă, dar pe lângă text în sine, semantica, adică accentele, intonația și pauzele și structura vocii sunt surse de informație importante ce trebuie procesate pentru a fi înțelese.

Orice rateu în acest proces îngreunează sau chiar face imposibilă înțelegerea. Blocurile de lego sunt făcute să se îmbine în așa fel încât, atunci când știm ce vrem să contruim, rezultatul să fie ușor de înțeles.

Blocurile comunicării nu se îmbină întotdeauna iar cauzele sunt multiple: sinceritatea, emoțiile, cultura comunității de care aparținem. Să nu uităm, semnalele culturale sunt, spre deosebire de cele naturale, mesaje codate și doar oamenii ce aparțin aceleiași culturi le pot înțelege.

Înțelegerea e un proces atât de complicat, că mă mir că ne înțelegem unii cu alții chiar și atât de puțin pe cât ne înțelegem acum.

Vă invit să urmăriți al treilea episod din seria 4 pași spre conectare în public speaking!

PERCEPȚIA, primul pas spre conectare

Conectarea cu publicul în public speaking e dorită de toată lumea, chiar dacă e definită diferit. Acceptăm că e despre o legătură dintre noi ce ar trebui să ne unească și să identifice un numitor comun.

Din punctul meu de vedere, conectarea reprezintă relația dintre partenerii de dialog sau dintre orator și auditoriul lui. Calitatea acestei relații determină împlinirea obiectivelor fundamentale ale comunicării. Conceptele implicate în comunicare sunt înțelese și definite destul de vag, uneori contradictoriu. Voi reveni cu postări despre alte concepte și despre obiectivele esențiale ale comunicării, dar acum să începem o mini serie de 4 postări pe tema conectării cu publicul în public speaking. Conectarea este un proces ce se poate înțelege pas cu pas, iar această mini serie își propune explicarea acelor pași fără de care comunicarea nu are sens, iar conectarea devine imposibilă.

Te invit să deschidem discuția cu primul pas:

PERCEPȚIA.

Oricât de banală și de ”de la sine ”înțeleasă” ar părea, percepția este cauza multor rateuri în comunicare. Mă refer la momentele în care ne-am dori să ”dăm sonorul mai tare”, la momentele când am dori să îl vedem mai de-aproape pe cel ce vorbește pentru a-l înțelege mai bine în atitudinea și intenția lui. Se spune că principala cauză a ratării în percepție este starea de emoții. Această stare de stres ne blochează, ne paralizează vocea, respirația, gesturile, postura sau energia în general. Emoțiile ne pot bloca și chiar șterge ideile din minte. Cred că toți am trecut prin astfel de situații. Soluții sunt, dar ele sunt legate de mentalitate și de antrenamentul dedicat comunicării la nivel profesionist. Vă invit să urmăriți primul din cele patru episoade: Percepția.