CONCLUZIA

CONCLUZIA

CONCLUZIA

Ce ar mai fi și concluzia, că doar am avut înțelegerea?

Înțelegerea este un mecanism rațional. Am pus cap la cap informațiile, am înțeles cine este și ce vrea omul din fața noastră. Am mai înțeles dacă ceea ce ne povestește ne satisface sau nu o necesitate reală și concretă și reacționăm emoțional. E un mecanism pe care puțini îl controlează. Fără să am vreo certitudine, cred că doar cei antrenați să bată poligraful pot împiedica reacția emoțională.

Reacția emoțională poate fi de multe feluri, de la entuziasm, bucurie, speranță, calm, înduioșare la furie, frustrare, indignare, frică sau plictiseală. Axa afectelor merge dintr-o extremă a bucuriei dată de certitudinea sau speranța că viața noastră va fi mai bună, prin indiferență până la furie, tristețe sau frustrare la percepția unei amenințări la adresa bunăstării și siguranței noastre.

Toate aceste stări au calitatea de a naște în noi o anumită energie. La propriu, o amenințare ne poate aduce atâta energie că suntem în stare să facem lucruri de neimaginat în mod normal.

Sentimentele sau emoțiile sunt modul nostru de a ne energiza.

Concluzia de care vă vorbesc conține reacția emoțională ce generează (sau nu) energia ce ne face să acționăm în modul sugerat de povestea pe care am ascultat-o. Concluzia este echivalentul motivării și este efectul puterii de convingere.

Asta e tot? Nu am vreo statistică a numărului de concluzii prin care trecem zilnic. Cred că sunt sute. Ascultăm zeci de oameni și după fiecare interacțiune cu ei tragem o concluzie. Deci, concluzia unui discurs este finalul e ceva? Dacă a fost un discurs lipsit de motivație, da. A fost finalul acelei posibile povești. Dacă nu, povestea continuă dincolo de limitele discursului sau discuției noastre.

Vă invit să ascultați cel de-al patrulea episod din 4 pași pe drumul conectării în public speaking!

Concluzia

ÎNȚELEGEREA – conectarea în public speaking

ÎNȚELEGEREA – conectarea în public speaking

ÎNȚELEGEREA – conectarea în public speaking

Înțelegerea este pasul firesc după identificare. Imaginați-vă că ați deschis o cutie de lego. Primul lucru ar fi să identificați bucățile de lego cu ceva din experiența voastră. Bucăți pătrate, rotunde sau altele de forme cunoscute sau nu.

Următorul pas este să vedem cum le îmbinăm, în așa fel încât rezultatul să aibă un sens. Așa facem și cu cuvintele, gesturile, expresiile faciale sau cu inflexiunile vocii. Le combinăm în așa fel încât să aibă un înțeles. Vrem să știm ce intenție are cel din fața noastră. Este în folosul nostru, nu este? Este o amenințare, nu este?

Avem nevoie să înțelegem dacă cel care se intersectează cu noi ne împlinesc sau nu necesitățile.

Pentru a se simți parte din povestea noastră, pentru a se conecta cu noi, oamenii din auditoriu au nevoie să înțeleagă intenția și povestea noastră. Intenția și povestea sunt informații complementare, deci într-o oarecare măsură diferite.

Cuvintele sunt o sursă de informație ce trebuie înțeleasă, dar pe lângă text în sine, semantica, adică accentele, intonația și pauzele și structura vocii sunt surse de informație importante ce trebuie procesate pentru a fi înțelese.

Orice rateu în acest proces îngreunează sau chiar face imposibilă înțelegerea. Blocurile de lego sunt făcute să se îmbine în așa fel încât, atunci când știm ce vrem să contruim, rezultatul să fie ușor de înțeles.

Blocurile comunicării nu se îmbină întotdeauna iar cauzele sunt multiple: sinceritatea, emoțiile, cultura comunității de care aparținem. Să nu uităm, semnalele culturale sunt, spre deosebire de cele naturale, mesaje codate și doar oamenii ce aparțin aceleiași culturi le pot înțelege.

Înțelegerea e un proces atât de complicat, că mă mir că ne înțelegem unii cu alții chiar și atât de puțin pe cât ne înțelegem acum.

Vă invit să urmăriți al treilea episod din seria 4 pași spre conectare în public speaking!

Înțelegerea - 3/4 conectare în public speaking

IDENTIFICAREA – conectare în public speaking

IDENTIFICAREA – conectare în public speaking

Identificarea

Primul pas spre conectarea în public speaking este Percepția. Am primit pe diferite canale semnale ce ar putea fi mesaje. Urmează etapa de identificare și clasare a lor în categorii. Imaginați-vă că ați primit niște obiecte. Instinctul nostru este să vedem ce sunt și să le punem pe toate pe categorii. E bine dacă putem face asta, dar unele din ele nu ajung la noi, adică anumite fragmente de mesaj nu sunt percepute. Aceste fragmente pierdute ar fi putea fi vocale, consoane, silabe sau chiar cuvinte întregi, expresii faciale, inflexiuni ale vocii sau gesturi pe care nu le-ați auzit sau văzut din diverse motive. Ne naștem cu un set de coduri ale unor semnale transmise genetic. Ele ne dau mesaje legate de supraviețuire. Din acest set de expresii naturale înțelegem atitudinea agresivă sau prietenoasă, simțim dacă e cazul să ne apărăm, să fugim sau să avem încredere. Pe măsură ce ne integrăm în societate învățăm și integrăm limbajul verbal și restul de expresii ce țin de cultura comunității în care trăim.Fragmentele identificate le confruntăm cu aceste modele naturale și culturale pe care le avem înregistrate în minte pentru a găsi potriviri. Identificăm cuvintele, gesturile și postura, expresiile faciale și vocale, inflexiunile vocii. Mintea noastră compară setul de informații acumulat cu fragmentele primite și identificate pentru a crea bucăți ca de LEGO pentru etapa viitoare, ÎNȚELEGEREA. Fragmentele neidentificate din vorbire sunt însemnate ca neclare și se duc în etapa următoare pentru a fi identificate, eventual, din context. Urmăriți acest clip pentru a vedea ce tehnici și valori determină succesul acestui al doilea pas.Comunicarea în public speaking, în plan profesional dar și personal, are reguli, valori și tehnici ce îți pot asigura succesul într-o măsură ce ține doar de tine. Identifică-le 🙂
PERCEPȚIA

PERCEPȚIA

PERCEPȚIA, primul pas spre conectare

Conectarea cu publicul în public speaking e dorită de toată lumea, chiar dacă e definită diferit. Acceptăm că e despre o legătură dintre noi ce ar trebui să ne unească și să identifice un numitor comun.

Din punctul meu de vedere, conectarea reprezintă relația dintre partenerii de dialog sau dintre orator și auditoriul lui. Calitatea acestei relații determină împlinirea obiectivelor fundamentale ale comunicării. Conceptele implicate în comunicare sunt înțelese și definite destul de vag, uneori contradictoriu. Voi reveni cu postări despre alte concepte și despre obiectivele esențiale ale comunicării, dar acum să începem o mini serie de 4 postări pe tema conectării cu publicul în public speaking. Conectarea este un proces ce se poate înțelege pas cu pas, iar această mini serie își propune explicarea acelor pași fără de care comunicarea nu are sens, iar conectarea devine imposibilă.

Te invit să deschidem discuția cu primul pas:

PERCEPȚIA.

Oricât de banală și de ”de la sine ”înțeleasă” ar părea, percepția este cauza multor rateuri în comunicare. Mă refer la momentele în care ne-am dori să ”dăm sonorul mai tare”, la momentele când am dori să îl vedem mai de-aproape pe cel ce vorbește pentru a-l înțelege mai bine în atitudinea și intenția lui. Se spune că principala cauză a ratării în percepție este starea de emoții. Această stare de stres ne blochează, ne paralizează vocea, respirația, gesturile, postura sau energia în general. Emoțiile ne pot bloca și chiar șterge ideile din minte. Cred că toți am trecut prin astfel de situații. Soluții sunt, dar ele sunt legate de mentalitate și de antrenamentul dedicat comunicării la nivel profesionist. Vă invit să urmăriți primul din cele patru episoade: Percepția.

PERCEPȚIA

DICȚIA

DICȚIA

DICȚIA

La asta ne gândim întâi când evaluăm calitatea de „public speaker” a cuiva: dicția! Dicția reprezintă claritatea cu care sunt rostite și înțelese cuvintele.

Pentru a fi comunicate, ideile noastre au nevoie de un cod, adică de exprimarea lor de către vorbitor într-o anumită limbă pentru a fi emise și de un efort de decodare a celui care le receptează. Consoanele și vocalele ce formează cuvintele seamănă cumva cu informațiile IT, doar că spre deosebire de un computer, în cazul în care se mai pierd pe trase informații, într-o cantitate rezonabila, omul e în stare să completeze golurile.

Dacă auzim *ASĂ, în funcție de context creierul nostru încearcă posibile variante să găsească una care se potrivește mai bine, LASĂ, CASĂ, MASĂ, etc. adică face un efort în plus față de cel anterior de decodare.

Din acest motiv o dicție bună va duce la o identificare si înțelegere a mesajului mai rapide și fără efort. Pe lângă beneficiile aduce de o înțelegere mai ușoară a ”textului”, rigoarea din rostire aduce o impresie de stil, rafinament și echilibru.

Un lucru puțin înțeles despre dicție este faptul că ea antrenează claritatea în rostire a consoanelor, articularea, dar și modul în care ele se întrepătrund cu vocalele. Raportul dintre vocale, semivocale și consoane constituie punctul de plecare al acestui studiu.

Am înțeles ce este.

Ce nu este dicția?

Dicția nu are legătură cu intenția cu care este spus un cuvânt, acel mesaj atitudinal transmis prin vorbire dar care nu este inclus în cuvinte. Acest mesaj paraverbal reprezintă obiectul de studiu al altui capitol: Atitudinea.

Dicția nu este despre materialul vocal. Consistența vocală este antrenată în capitolul de impostație, de dezvoltare vocală. Dicția nu este despre accente, intonații sau despre ritmul vorbirii.

Aceste instrumente ce definesc logica textului, intenția lui rațională sunt parte din capitolul de Semantică.

Dicția nu este despre exagerări.

O rostire clară presupune o impresie de firesc, nu de strădanie. Urmăriți arta rostirii actorilor britanici pe scenă, sau arta rostirii actorilor de film americani.

Performanța constă în modul de a vorbi ce lasă impresia de firesc, fără efort. Vă amintiți și de Pavarotti ce cânta fără vreo urmă de încordare. Cine a trecut prin scena lirică înțelege mai bine performanța lui.

Dicția nu este despre ”capra calcă piatra, piatra crapă-n patru”, nici despre ”cosașul Sașa când cosește” și mai ales nu este despre vreo performanță de a rosti cât mai multe cuvinte pe minut. Aceste lucruri țin de spectacolul de circ, nu de profesionistul în comunicare.

Dacă aveți vreo îndoială, numărați câte cuvinte pe minut spune un prezentator britanic sau francez de la vreun canal consacrat, și apoi faceți comparația cu ai noștri. Veți fi uimiți să vedeți că îi batem la scor, dar asta, cum ziceam, nu este de fapt adevărata performanță.

Comunicarea nu este despre a vorbi cât se poate de repede. Sșa cum la un cinematograf nu v-ar plăcea cineva să dea filmul mai repede, nici în comunicarea de tip public speaking nu ne place să urmărim o poveste spusă pe repede înainte.

Avem nevoie de toate cele 4 etape din procesul de conectare în public speaking (vezi postarea). Comunicarea presupune participarea tuturor la aceeași poveste. Nu stricați auditoriului plăcerea de a fi parte din povestea voastră și veți avea numai de câștigat.