DICȚIA

La asta ne gândim întâi când evaluăm calitatea de „public speaker” a cuiva: dicția! Dicția reprezintă claritatea cu care sunt rostite și înțelese cuvintele.

Pentru a fi comunicate, ideile noastre au nevoie de un cod, adică de exprimarea lor de către vorbitor într-o anumită limbă pentru a fi emise și de un efort de decodare a celui care le receptează. Consoanele și vocalele ce formează cuvintele seamănă cumva cu informațiile IT, doar că spre deosebire de un computer, în cazul în care se mai pierd pe trase informații, într-o cantitate rezonabila, omul e în stare să completeze golurile.

Dacă auzim *ASĂ, în funcție de context creierul nostru încearcă posibile variante să găsească una care se potrivește mai bine, LASĂ, CASĂ, MASĂ, etc. adică face un efort în plus față de cel anterior de decodare.

Din acest motiv o dicție bună va duce la o identificare si înțelegere a mesajului mai rapide și fără efort. Pe lângă beneficiile aduce de o înțelegere mai ușoară a ”textului”, rigoarea din rostire aduce o impresie de stil, rafinament și echilibru.

Un lucru puțin înțeles despre dicție este faptul că ea antrenează claritatea în rostire a consoanelor, articularea, dar și modul în care ele se întrepătrund cu vocalele. Raportul dintre vocale, semivocale și consoane constituie punctul de plecare al acestui studiu.

Am înțeles ce este.

Ce nu este dicția?

Dicția nu are legătură cu intenția cu care este spus un cuvânt, acel mesaj atitudinal transmis prin vorbire dar care nu este inclus în cuvinte. Acest mesaj paraverbal reprezintă obiectul de studiu al altui capitol: Atitudinea.

Dicția nu este despre materialul vocal. Consistența vocală este antrenată în capitolul de impostație, de dezvoltare vocală. Dicția nu este despre accente, intonații sau despre ritmul vorbirii.

Aceste instrumente ce definesc logica textului, intenția lui rațională sunt parte din capitolul de Semantică.

Dicția nu este despre exagerări.

O rostire clară presupune o impresie de firesc, nu de strădanie. Urmăriți arta rostirii actorilor britanici pe scenă, sau arta rostirii actorilor de film americani.

Performanța constă în modul de a vorbi ce lasă impresia de firesc, fără efort. Vă amintiți și de Pavarotti ce cânta fără vreo urmă de încordare. Cine a trecut prin scena lirică înțelege mai bine performanța lui.

Dicția nu este despre ”capra calcă piatra, piatra crapă-n patru”, nici despre ”cosașul Sașa când cosește” și mai ales nu este despre vreo performanță de a rosti cât mai multe cuvinte pe minut. Aceste lucruri țin de spectacolul de circ, nu de profesionistul în comunicare.

Dacă aveți vreo îndoială, numărați câte cuvinte pe minut spune un prezentator britanic sau francez de la vreun canal consacrat, și apoi faceți comparația cu ai noștri. Veți fi uimiți să vedeți că îi batem la scor, dar asta, cum ziceam, nu este de fapt adevărata performanță.

Comunicarea nu este despre a vorbi cât se poate de repede. Sșa cum la un cinematograf nu v-ar plăcea cineva să dea filmul mai repede, nici în comunicarea de tip public speaking nu ne place să urmărim o poveste spusă pe repede înainte.

Avem nevoie de toate cele 4 etape din procesul de conectare în public speaking (vezi postarea). Comunicarea presupune participarea tuturor la aceeași poveste. Nu stricați auditoriului plăcerea de a fi parte din povestea voastră și veți avea numai de câștigat.