Primul pas spre conectarea în public speaking este Percepția. Am primit pe diferite canale semnale ce ar putea fi mesaje. Urmează etapa de identificare și clasare a lor în categorii. Imaginați-vă că ați primit niște obiecte. Instinctul nostru este să vedem ce sunt și să le punem pe toate pe categorii. E bine dacă putem face asta, dar unele din ele nu ajung la noi, adică anumite fragmente de mesaj nu sunt percepute. Aceste fragmente pierdute ar fi putea fi vocale, consoane, silabe sau chiar cuvinte întregi, expresii faciale, inflexiuni ale vocii sau gesturi pe care nu le-ați auzit sau văzut din diverse motive. Ne naștem cu un set de coduri ale unor semnale transmise genetic. Ele ne dau mesaje legate de supraviețuire. Din acest set de expresii naturale înțelegem atitudinea agresivă sau prietenoasă, simțim dacă e cazul să ne apărăm, să fugim sau să avem încredere. Pe măsură ce ne integrăm în societate învățăm și integrăm limbajul verbal și restul de expresii ce țin de cultura comunității în care trăim.Fragmentele identificate le confruntăm cu aceste modele naturale și culturale pe care le avem înregistrate în minte pentru a găsi potriviri. Identificăm cuvintele, gesturile și postura, expresiile faciale și vocale, inflexiunile vocii. Mintea noastră compară setul de informații acumulat cu fragmentele primite și identificate pentru a crea bucăți ca de LEGO pentru etapa viitoare, ÎNȚELEGEREA. Fragmentele neidentificate din vorbire sunt însemnate ca neclare și se duc în etapa următoare pentru a fi identificate, eventual, din context. Urmăriți acest clip pentru a vedea ce tehnici și valori determină succesul acestui al doilea pas.Comunicarea în public speaking, în plan profesional dar și personal, are reguli, valori și tehnici ce îți pot asigura succesul într-o măsură ce ține doar de tine. Identifică-le 🙂